Zavaidoc

Biografie:

Materiale:

• Zavaidoc, patru camasi in fiece noapte  – articol preluat din Jurnalul National

Link-uri externe:

• Centrul Cultural Pitesti - Viata lui Zavaidoc

Cântecele lui Zavaidoc surprindeau auditoriul prin forţa şi patosul cu ca­re erau interpretate. Împreună cu taraful său de familie ia drumul Bucureştiului.

Taraful fraţilor Zavaidoc a rupt gura târgului aşa cum şi-a dorit tatăl lor, vestitul Tănase din Piteşti. Crescut într-o familie de lăutari, Zavaidoc ştia o mulţime de cântece lăutăreşti, iar vocea sa, de o forţă ne­maiîntâlnită, atrage şi în Bucureşti atenţia. Este tri­mis la Dumitru Mihăilescu Toscani, tenor al Operei Române, dar, în ciuda insistenţelor acestuia, nu acceptă să devină tenor. Este, de asemenea, remarcat şi de Dimitrie Custavas, care ar fi dorit să-l aducă într-una din trupele sale dramatice, dar şi de Petre Ştefănescu-Goangă, care îl vedea tot tenor. 

PLĂCI DE PATEFON. Meseria de lăutar moştenită de la tatăl său a primat, iar mrejele operei nu l-au atras. În plus, lăutăria începuse să îi aducă mulţi bani, iar casele de discuri îl căutau să-i imprime cântecele. În 1925 semnează deja primul contract cu renu­mita Casă de discuri Columbia, care îi scoate disc după disc, stârnind astfel invidia cântăreţilor de operă, în timp ce proprietarii de restaurante se “băteau” să-l aducă în localurile lor, să facă din când în când câte un program. Zeci de plăci de patefon erau vândute. “Zăpăcise” întreg Bucureştiul cu vocea sa strălucită. Cânta cu pasiune, la sentiment, ţintuindu-i pe clienţii localurilor pe scaune o noapte întreagă. Femeile erau înnebunite după el şi se înghesuiau să-l asculte în cârciumi precum Vişoiu, Kiseleff, Carpaţi, La cotitură, La Mariţa Borţoasa, Calul Bălan, Unic, Cireşica.  

MILIONAR. După război, faima lui Zavaidoc s-a dus în toată ţara. Cum spuneam, deşi ar fi putut avea o carieră de tenor, cântăreţul, având nevoie de bani, a preferat să cânte şi în diferite localuri din  Piteşti, Târgovişte, Caracal, Timişoara, Cernăuţi, Odessa. A cântat şi dincolo de graniţele ţării, în Cehoslovacia, Bulgaria, Franţa, Ucraina, Ungaria şi Rusia. “Foarte puţini ştiu că Zavaidoc s-a aflat în 1919 alături de trupele române care au ocupat Budapesta. În 1937 a cântat la Paris, însoţind delegaţia României la Expoziţia Universală. A făcut senzaţie în Cartierul Latin, în restaurantul românesc condus de George Botez – fratele artistului Titi Botez. Prin 1925-1926, Zavaidoc semnează primul contract cu Casa de discuri Columbia şi scoate apoi disc după disc. Nimeni nu ştie câte. Peste 30, se pare. Discurile sale, de la casele Columbia, His Master’s Voice, Odeon şi Cristal – care cuprind şlagăre ca «De când  ne-a aflat mulţimea», «Dragostea e ca şi-o râie», «Foaie verde spic de grâu», «Mărie şi Mărioară», «Pe deal, pe la Cornăţel» sau vestitul «Cântec al lui Zavaidoc» – i-au adus mili­oane de lei”, ne-a mărturisit scriitorul Jean Dumitraşcu, autorul cărţii “Năbădăiosul Zavaidoc”, director al Centrului Cultural şi al Filarmonicii din Piteşti. 

FAIMĂ. Artişti renumiţi precum Jean Moscopol, Maria Tănase, Petre Alexandru, Mia Braia, Cristian Vasile, Titi Botez cântau în renumite localuri bucureştene. La Cireşica, lângă grădina Cişmigiului, cânta cu mare succes Zavaidoc, încât staţia din imediata apropiere a parcului, de lângă Liceul Gheorghe Lazăr, existentă şi astăzi, primise numele rapsodului. ,,Dă-te, neamule, jos,  c-am ajuns la Zavaidoc!”, le spunea vatma­nul călătorilor când ajungea la staţia cu pricina, iar călătorii replicau: “Să mănânci peşte batog/ Şi să-ţi cânte Zavaidoc”. Dar numele lui Zavaidoc aducea clienţi şi la localuri precum Carpaţi, Parcul trandafirilor, Unic, La Şosea, Mărăşeşti, La cotitură sau Mariţa Borţoasa, Tuluca, Tralea, Stoica, iar bucureştenii, cu mic cu mare, se înghesuiau să-l asculte pe gurist. 

ZVON. Totuşi, în 1940, în urma unei con­­­fu­zii s-a dus vestea că Zavaidoc a murit. “În 1940 – continuă Jean Dumitraşcu – fratele lui Za­vaidoc, Vasile, moare pe neaşteptate în ur­­ma unui atac cerebral, cauzat de pierderea unei importante sume de bani la jocul de table. La Radio s-a anunţat că Marin Teodorescu (Za­­vaidoc), nu Vasile Teodorescu, a decedat. Prin localuri s-au făcut pariuri (care mer­geau până la 4.000 de lei) pe tema: cine mu­rise?”.

“Foarte puţini ştiu că Zavaidoc s-a aflat în 1919 alături de trupele române care au ocupat Budapesta. În 1937 a cântat la Paris, însoţind delegaţia României la Expoziţia Universală”
Jean Dumitraşcu, scriitor

“Prin 1925-1926, Zavaidoc semnează primul contract cu Casa de discuri Columbia şi scoate apoi disc după disc. Nimeni nu ştie câte! Peste 30, se pare. Discurile sale, de la casele Columbia, His Master’s Voice, Odeon şi Cristal i-au adus milioane de lei”
Jean Dumitraşcu,  scriitor

Admiratoarele îl urmăreau peste tot. Dar inima lui a fost cucerită de Constanţa (Tanţi) Pavel, din Focşani.   

 

Neastâmpărat din fire, de unde i se trage şi renumele de Zavaidoc, Marin Teodorescu cu greu s-a aşezat la casa lui. A avut parte de dragoste la prima vedere, dacă se poate spune aşa, pentru că Zavaidoc a îndrăgit-o pe frumoasa Constanţa după ce a zărit-o într-o fotografie. De atunci a avut inima pe jar. “Fratele mamei, când era  student la Conservator, la vioară, făcea practică în orchestră la tatăl meu. Tata îşi făcea orchestră cu familia lui. Şi într-o zi i-a spus tatălui meu: «Maestre, am şi eu o soră şi se logo­deşte». Iar el auzind îi spune: «Ia, arată-mi şi mie o fotografie cu sora ta!». Când a văzut fotografia a exclamat: «Cum tu, măi Mircea, ai o soră aşa de frumoasă! Dezlogodeşte-o, că eu vreau să mă-nsor!». Şi, povestea mama, a venit tata la Focşani cu discuri Columbia, cu şampanie…” 

INELUL. “Avea un inel de aur de la mama lui şi unul de la Casa Columbia, cu monogramă. Îi spusese mama lui, pe care a iubit-o mult şi a diviniza­t-o: «I le vei da aceleia cu care te vei căsători». Şi s-a aşezat tata la pian şi i s-a dat un scaun rotund… Şi n-a-ncăput în scaun, că era gras… Mama nu l-a plăcut la început, pentru că avea două coade, aşa, pe piept… dar… când s-a aşezat la pian şi a dat drumul la voce zbârnâiau geamurile. Şi putea să stea la ei peste noapte, că aveau unde să-l primească oaspete, dar tata a spus: « Nu». La hotel s-a dus. I-a lăsat atunci discuri Columbia, inelele alea două şi i-a spus: «Domnişoară, dacă vrei să te logodeşti cu mine…» Mama nu l-a plăcut… Ea era slabă şi tata era gras… El era în vogă mare… Apoi, în 1932, mama s-a căsătorit cu nuntă, cu fanfară militară, că unchiul ei era şeful muzicii militare… S-a cununat cu unul Florică Sava, care era violonist (care a plecat în America), iar după trei luni s-a despărţit. Şi… a stat mama singură opt ani… şi pe urmă s-a dus la tatăl meu… S-a certat cu familia ei… Ea îi plătea taxele sorei sale, la Conservator, la Carmen Sylva, cum era pe timpuri…”, ne-a destăinuit fiica marelui interpret, Puşa Constanţa Teodorescu Zavaidoc.

Chiar dacă nu era cu gândul la căsătorie, lui Zavaidoc “i s-au aprins călcâiele” din nou după fata care-l fermecase în urmă cu opt ani. “Bunica avea atelier de croitorie, avea firmă la poartă, «Casa Anastasia», şi mama îi spunea: «Ce, vreţi să mă exploataţi, să plătesc taxele Janetei?!!!», sora mamei, care a studiat cu Florica Muzicescu, cu care a învăţat şi domnul Lipatti. Şi s-a dus la tata, iar tata i-a spus: «A, te-ai înţeles cu ai tăi?!… Dacă te-ai înţeles cu ai tăi, nu, nu te primesc, dacă nu te-ai înţeles, bine, rămâi la mine…» Şi a ţinut-o tata în observaţie să vadă care-i adevărul… Era om deştept… Între timp, mama rămăsese gravidă cu mine. Când era în şapte luni s-au dus şi s-au cununat… Apoi  m-am născut eu…”, continuă doamna Puşa. Primul său copil, Constanţa-Puşa, s-a născut în noapte marelui cutremur din 9 noiembrie 1940. Pentru că nu era cununat religios cu soţia sa, a hotărât ca petrecerea de botez să fie şi una de nuntă chiar în noaptea dintre anii 1940 şi 1941. 

FANTE. Zavaidoc s-a căsătorit la 43 de ani. Grea decizie, deoarece femeile roiau în jurul lui. “Probabil nu se căsătorea dacă iubita sa, Constanţa, nu ar fi fost gravidă în şapte luni. Soţia, născută în anul 1911, deci mai tânără cu 15 ani, era geloasă. Zavaidoc îi explica mereu că o meserie ca a lui presupune multe zâmbete împărţite cucoanelor”, adaugă Jean Dumitraşcu. “Ştia în schimb să îşi răsfeţe soţia la restaurante de lux, unde erau serviţi cu şampanie chiar de către patroni”, spune scriitorul Jean Dumitraşcu. Căsătoria nu reprezenta nici cea mai mică barieră în calea admiratoarelor, care nu conteneau să dea năvală. “Avea multe iubite tata… Nu credeau că s-a-nsurat… Era darnic, era bun… Nu credeau… Mama era gravidă şi tata-i spunea: «Să te porţi frumos cu ele, să le-aşezi la masă…» Şi mama leşina… Am cunoscut şi eu câteva…”, ne povesteşte zâmbind fiica artistului, Puşa-Constanţa Teodorescu.  În 1941, Zavaidoc avea să cânte din nou la Piteşti. Un an mai târziu, la 26 ianuarie 1942, s-a născut cel de-al doilea copil al rapsodului. În memoria fratelui pierdut, Zavaidoc s-a gândit să-l numească Vasile, însă în cele din urmă l-a botezat după renumele lui de artist: Zavaidoc. În seara geroasă de ianuarie, renumitul rapsod a străbătut tot Piteştiul cu sania, împărţind şampanie şi ciocnind cu toţi trecătorii.